Există ore şi minute care schimbă cursul istoriei, când fiecare secundă, fiecare cuvânt rostit şi fiecare decizie luată degajă o tensiune aproape insuportabilă, şi îşi lasă amprenta nu numai asupra unei singure naţiuni, ci asupra destinului întregii omeniri. Se spune adesea că tocmai aceste ore, nu luni sau ani de acţiuni atent organizate şi planificate, provoacă cele mai semnificative schimbări. Totuşi, deşi aceste momente intră în istorie, de multe ori posteritatea ştie prea puţine despre tot ce s-a întâmplat, despre proporţiile uriaşe ale evenimentelor şi deciziile luate în acele câteva minute fatidice.
DEZASTRUL DE LA CERNOBIL – poza de Admin, in Chat Room · 9.7KB
Reactorul numărul 4 era un reactor cu grafit, care folosea ca agent de răcire apa. ÃŽn acest tip de reactor, neutronii eliberaţi prin fisiunea nucleilor de uraniu-235 sunt încetiniţi (moderaţi) de grafit, pentru a se menţine o reacţie în lanţ. Căldura produsă de fisiunea nucleară în acest tip de reactor este folosită pentru a fierbe apa, iar aburul astfel obţinut pune în mişcare turbinele centralei nucleare. Acest tip de reactor a fost criticat de mulţi experţi în energie nucleară, în primul rând pentru că nu include o structură de siguranţă, dar consumă mari cantităţi de grafit pe post combustibil.
Accidentul produs în reactorul nr. 4 de la centrala nucleară din Cernobîl a avut loc în noaptea dintre 25 şi 26 aprilie 1986, în timpul unui test de siguranţă. Echipa care realiza testul respectiv intenţiona să verifice dacă turbinele puteau produce suficientă energie pentru a menţine în mişcare pompele de răcire, în eventualitatea unei pierderi de energie, până când se activa generatorul diesel pentru situaţii de urgenţă.
Pentru ca testul să nu fie întrerupt, sistemele de siguranţă au fost închise în mod deliberat. Reactorul urma să fie setat să funcţioneze la numai 25% din capacitatea totală. Această procedură nu a funcţionat însă conform planului. Din motive necunoscute, reactorul a ajuns să funcţioneze la mai puţin de 1% din capacitatea sa, ca urmare a fost nevoie de un nou reglaj, pentru a determina o uşoară creştere a acestei cifre. Totuşi, la 30 de secunde după începerea testului, s-a produs pe neaşteptate o creştere considerabilă a nivelului de energie. Sistemul de închidere a reactorului în situaţii de urgenţă, care ar fi trebuit să stopeze reacţia în lanţ, nu a funcţionat.
ÃŽn câteva fracţiuni de secundă, nivelul energiei şi temperaturii s-a multiplicat de mai multe ori. Reactorul a scăpat de sub control, situaţie care a culminat cu o explozie violentă. Scutul superior al clădirii în care se afla reactorul, un “sigiliuâ€Â? protector de 1 000 de tone, a fost pulverizat, iar la temperaturile de peste 2 000° C, combustibilul s-a topit. ÃŽnvelişul de grafit al reactorului a luat foc şi, în infernul care s-a declanşat, produsele fisiunii radioactive, eliberate în momentul topirii miezului reactorului, au fost aruncate în atmosferă.
Reactorul funcţionează la capacitate completă, operaţiunile se derulează absolut normal. Energia produsă cu ajutorul aburului este dirijată către turbine şi generatoarele de energie. Treptat, operatorii încep să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru test.
1:05 pm
La 12 ore după iniţierea operaţiunii de reducere a nivelului de energie, reactorul funcţionează la 50% din capacitatea sa. Acum nu mai este necesară decât o singură turbină pentru a prelua cantitatea scăzută de abur, iar turbina nr. 2 este oprită.
2:00 pm
ÃŽn mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie mai ridicat. Reactorul rămâne setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă sunt închise.
26 aprilie – Ziua 2
12:28 am
Echipa de la Cernobîl primeşte aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greşeală şi, în loc să menţină nivelul la 30%, a uitat să reseteze un aparat, ceea ce a determinat o scădere vertiginioasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.
1:00-1:20 am
Operatorul reuşeşte să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând toate tijele de control, cu excepţia a 6 dintre ele. Această procedură reprezintă o încălcare a regulamentului de operare, deoarece reactorul nu este construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, şi este instabil atunci când miezul său este plin cu apă. Operatorul încearcă să facă faţă manual fluxului de apă care se întoarce din turbină, ceea ce este foarte dificil, deoarece chiar şi o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuaţii masive în nivelul producerii de energie. Operatorul nu reuşeşte să corecteze fluxul de apă şi reactorul devine din ce în ce mai instabil.
1:22 am
Operatorii consideră că au atins condiţii de maximă stabilitate şi decid să înceapă testul. Un operator blochează sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine, temându-se că, dacă reactorul se închide, testul va fi anulat.
1:23 am
Testul începe. Este închisă şi turbina care mai rămăsese în funcţiune.
1:23:40 am
Energia produsă în reactor începe să crească treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului de apă în urma închiderii turbinei. Operatorii iniţiază procedura de închidere manuală, ceea ce determină o creştere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.
1:23:44 am
Momentul dezastrului – Reactorul atinge de 120 de ori capacitatea maximă. Tot combustibilul radioactiv se dezintegrează, iar presiunea aburului produs în exces, care ar fi trebuit să se îndrepte spre turbine, distruge conductele de presiune şi aruncă în aer scutul protector de pe acoperişul reactorului.
Regiunile contaminate se află în nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului, precum şi în zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. Estimările forurilor internaţionale arată că o suprafaţă totală de 125 000 - 146 000 de kilometri pătraţi din Belarus, Rusia şi Ucraina a fost contaminată cu cesiu-137, la niveluri care depăşesc 1 curie (Ci) sau 3,7 x 1010 becquerel (Bq) pe kilometru pătrat. Această suprafaţă depăşeşte ca dimensiuni toate ţările învecinate, Letonia şi Lituania la un loc. La momentul accidentului, în teritoriile contaminate locuiau aproximativ 7 milioane de persoane, dintre care 3 milioane erau copii. Aproximativ 350 400 de persoane au fost mutate sau au părăsit aceste regiuni. Totuşi, aproximativ 5,5 milioane de persoane, între care peste un milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate.
Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special în primele zece zile după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea sunt iodul (I-131), cesiul (Cs-137) şi stronţiul (în special Sr-90). După acest accident, cesiu-137 a fost cel mai răspândit element radioactiv cu durată mare de înjumătăţire.
Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70% din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări. 23% din suprafaţa totală a ţării a fost contaminată cu cesiu-137, în cantităţi de peste 1 Ci/km pătrat. La momentul accidentului, în aceste regiuni locuiau 2,2 milioane persoane, adică o cincime din populaţia totală a ţării.
1,5% din suprafaţa totală a Federaţiei Ruse (17 milioane kilometri pătraţi) este contaminată cu radiaţii rezultate în urma accidentului de la Cernobîl. 19 regiuni au fost afectate, în special zonele din jurul oraşelor Bryansk, Kaluga, Tula şi Orel. La momentul producerii accidentului, în aceste zone trăiau aproximativ 2,7 milioane de persoane.
200 000 dintre cei 800 000 “lichidatoriâ€Â? – soldaţii care au fost trimişi în misiune să cureţe zona reactorului – proveneau din Rusia. Conform rapoartelor oficiale publicate de cele trei foste state sovietice afectate, de atunci şi până în prezent au murit 25 000 dintre aceşti “lichidatoriâ€Â?. Costurile suportate de statul rus ca urmare a acestui dezastru nuclear se ridică la aproximativ 3,8 miliarde dolari în perioada 1992 - 1998. Din această sumă, 3 miliarde USD au fost plătite drept compensaţii victimelor afectate de radiaţii, precum şi celor care au curăţat zona dezastrului.
ÃŽn timpul testului de la Cernobîl au fost îndepărtate simultan un număr prea mare de tije de control, care au fost apoi reintroduse în reactor tot simultan, în timpul procedurii de oprire a reactorului în regim de urgenţă. Această procedură a determinat o creştere atât de dramatică a nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus. O eroare similară, dar cu consecinţe mult mai puţin grave, se produsese deja într-un reactor de acelaşi tip în Lituania, în anul 1983. Această experienţă nu a fost însă transmisă şi personalului operaţional de la Cernobîl.
Pentru a stinge focul şi a opri astfel eliberarea de materiale radioactive în atmosferă, pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de după producerea accidentului. Această încercare nereuşită de a stinge focul a fost apoi abandonată. Din 27 aprilie până în 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de nisip, încercând să înăbuşe flăcările şi să absoarbă radiaţiile. Toate aceste eforturi au fost însă inutile, ba chiar au agravat situaţia, deoarece sub aceste materiale aruncate căldura s-a înteţit. Temperatura din reactor a crescut deci încă o dată, la fel ca şi cantitatea de radiaţii eliberată. ÃŽn ultima etapă a acestei lupte cu focul, miezul reactorului a fost răcit cu azot. Abia pe data de 6 mai s-a reuşit astfel ca focul şi emisiile radioactive să fie ţinute sub control.
Cei 600 de oameni din echipa de pompieri a centralei, precum şi echipa de operare care a fost implicată în lupta cu focul, au alcătuit grupul cel mai sever iradiat. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii între 0,7 şi 13 sieverts (Sv). Aceste date înseamnă că, în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum de radiaţii de până la 13 000 de ori mai mare decât 1 millisievert. ÃŽn Uniunea Europeană, 1 millisievert pe an este doza maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în apropierea unei centrale nucleare.
31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. ÃŽn total, aproximativ 800 000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989. ÃŽn prezent, sănătatea acestor oameni încă mai are de suferit de pe urma acestei experienţe. Se pare că 300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0,5 Sv. Câţi dintre ei au murit până în prezent din această cauză ? Iată o întrebare controversată.
Pe data de 27 aprilie, la numai 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45 000 de locuitori ai localităţii Pripiat, aflată la 4 km depărtare, au fost evacuaţi cu autobuzele, iar oraşul a rămas nelocuit până în prezent. Până la data de 5 mai, toţi cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele. ÃŽn decurs de 10 zile au fost evacuate 130 000 de persoane din 76 de localităţi aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere şi este necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru. ÃŽn ciuda interdicţiei oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puţin 800 de persoane, în special bătrâni, s-au întors la casele lor din satele abandonate.
Pe data de 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele zece zile după producerea accidentului.
ÃŽn 1997 a fost lansat The Shelter Implementation Plan (Planul pentru Construirea unui Adăpost) de către ţările din G7 (Grupul celor Şapte), plus Rusia, Uniunea Europeană şi Ucraina, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Noul adăpost ar urma să permită depozitarea substanţelor radioactive în condiţii de siguranţă pentru o perioadă de cel puţin 100 de ani. Această structură de 20 000 tone va fi utilizată pentru depozitarea tuturor reziduurilor radioactive rămase în reactorul nr. 4 de la Cernobîl. Conform surselor oficiale, acest proiect de 768 milioane euro va fi încheiat până în anul 2008.
La trei ani după producerea acestui accident nuclear, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 şi 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl. După negocieri internaţionale de durată, întregul complex a fost închis pe data de 12 decembrie 2000.
Când nucleii de uraniu (U-235) se divid într-un reactor nuclear, pot să apară diverse produse ale fisiunii radioactive. ÃŽn ceea ce priveşte impactul acestora asupra sănătăţii, cele mai periculoase dintre aceste produse sunt iod-131, cesiu-137, stronţiu-90 şi plutoniu-239. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul aerosolilor (ca nişte particule de praf, în aer), şi pot fi inhalate, se pot infiltra în sol şi ape o dată cu apa de ploaie, sau pot intra în lanţul trofic, prin intermediul plantelor care cresc în aceste soluri.
Iod-131, cesiu-137, stronţiu-90 şi plutoniu-239 sunt elemente radioactive instabile, care se descompun la rândul lor, formând noi elemente şi eliberând energie sub formă de radiaţii. Când celulele organismului sunt expuse acestor radiaţii, se produc particule instabile, extrem de reactive, denumite radicali liberi. Aceşti radicali liberi sau ioni pot afecta funcţiile celulelor. Poate fi afectat chiar şi ADN-ul din nucleul celulei, elementul care transportă “proiectulâ€Â? genetic pentru reproducerea celulelor, pentru structura şi funcţiile acestora. Comunitatea ştiinţifică recunoaşte deja că acest tip de afectare a ADN-ului poate provoca fie cancer, fie alte anomalii genetice. Până în prezent nu există totuşi un consens ştiinţific pe scară largă în ceea ce priveşte lista celorlalte boli, în afară de cancer, care pot fi provocate de un nivel scăzut de radiaţii.
O doză mai mare de 0,5 sievert (Sv) este considerată o doză mare de radiaţii. Peste acest prag, efectele adverse devin vizibile imediat sau după cel mult câteva zile. Sistemul imunitar este slăbit, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne (tractul digestiv, plămânii etc), precum şi sistemul nervos central. Când o persoană absoarbe doze de 1- 2 Sv sau mai mari, mortalitatea creşte în proporţie de 20%, după cum arată specialiştii în medicina bolilor produse de radiaţii.
Se ştie acum că un număr de cel puţin 1 800 de copii şi adolescenţi din zonele cele mai grav afectate din Belarus au contractat un cancer al tiroidei din cauza acestui accident nuclear. Oamenii de ştiinţă se tem că numărul cazurilor de cancer tiroidian în rândul persoanelor care erau copii sau adolescenţi la data producerii accidentului va ajunge la 8 000 în deceniile următoare. Această cifră a fost publicată în raportul delegaţiei de experţi de la Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNDP) şi United Nations Children’s Fund (UNICEF), în ianuarie 2002. Estimările publicate însă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ajung până la 50 000 de cazuri. Profesorul Edmund Lengfelder, de la Otto Hug Strahleninstitut din Munchen, este specialist în medicina bolilor produse de radiaţii şi expert în studiul accidentului de la Cernobîl. Din 1991, el conduce un centru pentru boli tiroidiene în Belarus şi avertizează asupra celor până la 100 000 de cazuri adiţionale de cancer tiroidian apărute în toate grupele de vârstă.
La nivel internaţional a fost recunoscută şi o altă consecinţă directă a acestui accident nuclear: creşterea numărului de cazuri de cancer la sân. Oamenii de ştiinţă din Belarus şi Ucraina previzionează şi o creştere a numărului de cazuri de tumori uro-genitale, cancer pulmonar şi cancer stomacal, atât printre “lichidatoriâ€Â?, cât şi în general, în rândul populaţiei masculine din zonele sever contaminate. Aceste previziuni sunt susţinute şi de specialiştii în cancer din alte ţări.
Agenţia guvernamentală ucrainiană Cernobîl Interinform din Kiev a raportat în martie 2002 că, din cei trei milioane de locuitori ai Ucrainei care au fost expuşi radiaţiilor, 84% au fost înregistraţi deja ca suferind de diferite afecţiuni şi boli. Această statistică include şi un milion de copii. Conform celor mai recente date publicate de Comitetul Cernobîl înfiinţat în Minsk de guvernul din Belarus, media cazurilor de boală este mai ridicată în regiunile contaminate decât în cele necontaminate.
